Te-ai vaccinat împotriva COVID-19? Află unde poți călători fără restricții în Europa

Din start vreau să spun că articolul nu se vrea o reclamă a vaccinului împotriva COVID-19. Fiecare are libertatea de a alege dacă se vaccinează sau nu. De altfel, vaccinul reprezintă doar una dintre opțiuni pentru a călători, cine nu îl are, poate prezenta un test negativ, deci nu se poate vorbi de o discriminare 🙂

Sper că am lămurit eventualele motive de neînțelegere 🙂

Pe listă am trecut atât țările spre care puteți călători fără restricții dacă v-ați vaccinat, cât și cele care nu impun niciun fel de restricții, indiferent dacă v-ați imunizat sau nu.

Lista conține doar țări din Europa.

În primul rând în România puteți veni din orice țară, indiferent dacă se află pe lista galbenă sau nu, fără a fi nevoie de test negativ sau carantină. Condiția e să fi trecut cel puțin 10 zile de la rapel. Am scris un articol complet aici.

 

Albania

Nu există nicio restricție de intrare, indiferent dacă v-ați vaccinat sau nu. Acum nu este nici pe lista noastră galbenă, așa că poate fi o opțiune bună pentru toată lumea 🙂

Atenție! Se impune carantină doar persoanelor care vin din Macedonia de Nord sau Grecia. Măsura nu se aplică persoanelor care doar tranzitează statele respective. Așa că puteți tranzita Macedonia de Nord fără probleme, însă nu înnoptați acolo, pentru a evita carantinarea.

 

Andorra

Nu sunt condiții speciale pentru cei vaccinați.

Dacă vreți să stați maxim două nopți în Andorra, nu se impune nici autoizolare, nici test negativ nu se cere.

În schimb, dacă doriți să stați minim trei nopți, veți avea nevoie de test negativ efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în țară. Fără el nu veți fi primiți la locul de cazare.

Sunt curios ce se întâmplă dacă stați la 2-3 unități de cazare, câte două nopți 🤔

Andorra este pe lista noastră galbenă, așa că doar persoanele vaccinate pot călători fără restricții la întoarcere.

 

Croația

Persoanele care doresc să călătorească în Croația trebuie să prezinte unul dintre următoarele documente:

  • test PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în țară;
  • test rapid antigen negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în țară; în cazul în care sejurul depășește 10 zile, trebuie repetat testul în termen de 10 zile de la primul test;
  • în lipsa prezentării unui test, acesta se poate face pe cheltuială proprie imediat după intrarea în Croația, cu obligația de a sta în carantină până la primirea rezultatului negativ; testul poate fi atât PCR, cât și antigen;
  • certificat de vaccinare; condiția e să fi trecut cel puțin 14 zile de la rapel, sau în cazul vaccinurilor administrate într-o singură doză, să fi trecut cel puțin 14 zile de la efectuarea acestuia;
  • test cu rezultatul pozitiv (PCR sau antigen) efectuat în ultimele 180 de zile, dar cu cel puțin 11 zile înainte de trecerea garanței;
  • în lipsa prezentării oricărui document de mai sus, și în cazul refuzului efectuării testului după intrarea în țară, se impune carantină 10 zile.

Copiii cu vârsta sub 7 ani sunt exceptați de la obligativitatea prezentării testului.

 

Elveția

Doar ce am ieșit de pe lista lor ce conține țările cu risc ridicat de infecție, așa că nu există restricții în cazul persoanelor care călătoresc cu mijloace proprii, indiferent dacă s-au vaccinat sau nu.

Dacă mergeți cu avionul, trebuie să prezentați un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în țară, plus să completați un formular. Dacă mergeți cu mijloace de transport în comun, trebuie completat doar formularul.

De menționat faptul că sunt exceptate de la obligativitatea prezentării testului persoanele care au fost diagnosticate cu SARS-CoV-2 în ultimele trei luni și sunt considerate vindecate.

Elveția doar ce a intrat pe lista noastră galbenă.

 

Estonia

Se impune autoizolare 10 zile. Există posibilitatea ieșirii mai repede din autoizolare după două teste negative efectuate la cel puțin șase zile diferență.

Nu este nicio restricție pentru:

  • persoanele care au avut Covid-19 și nu au trecut mai mult de șase luni de când au fost declarate vindecate;
  • persoanele care au făcut vaccinul și nu au trecut mai mult de șase luni de efectuarea acestuia.
  • persoanele care vin dintr-o țară cu rata de infectare în ultimele 14 zile mai mică de 150 persoane la 100.000 locuitori (nu este cazul României).

Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt exceptați de la măsura testării.

Estonia este pe lista noastră galbenă.

 

Georgia

Persoanele care călătoresc în Georgia trebuie să prezinte test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 ore înainte de îmbarcare, după care să facă un nou test în a treia zi de la intrarea în țară.

Sunt exceptate de la prezentarea testului persoanele care fac dovada efectuării ambelor doze de vaccin.

 

Grecia

Intrarea în Grecia se poate face prezentând unul dintre următoarele documente:

  • test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 ore înainte de trecerea frontierei;
  • dovada vaccinării complete împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de rapel.

Minorii cu vârsta de până la 5 ani sunt scutiți de obligativitatea prezentării unui test PCR negativ.

Grecia doar ce a intrat pe lista galbenă.

 

Islanda

Persoanele care călătoresc în Islanda trebuie să prezinte test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 ore înainte de îmbarcare. La intrarea în țară vor efectua un nou test, iar după cinci zile trebuie să facă un al treilea test. Până la primirea rezultatului negativ al ultimului test vor sta în autoizolare.

Copiii născuți începând cu anul 2005 care călătoresc cu părinții intră în carantină împreună cu aceștia, însă nu trebuie să prezinte testul negativ.

Sunt exceptate de la prezentarea testului negativ și efectuarea celorlalte două teste plus autoizolare:

  • persoanele care fac dovada vaccinării;
  • persoanele care prezintă un test conform căruia au trecut prin boală (test PCR pozitiv sau de anticorpi).

Chiar și persoanele vaccinate sau trecute prin boală vor face un test după aterizare, în aeroport. Testul este gratuit, dar trebuie să așteptați rezultatul la adresa declarată, deci se impune o mini carantină. În mod normal rezultatul îl primiți în cel mult 24 de ore.

 

Liechtenstein

Se aplică exact aceleași condiții ca și în cazul Elveției.

Și Liechtenstein este pe lista galbenă.

 

Lituania

Persoanele care călătoresc în Lituania trebuie să prezinte test negativ (PCR sau antigen) efectuat cu cel mult 72 ore înainte sau să efectueze testul în țara baltică.

Suplimentar se impune autoizolare 10 zile, cu posibilitatea suspendării măsurii după o perioadă de 7 zile dacă efectuează un test începând cu a 7-a zi, al cărui rezultat este negativ.

Nu sunt restricții pentru:

  • persoanele care au fost confirmate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2 (trebuie prezentată dovada testului pozitiv, PCR sau antigen) în ultimele 90 de zile anterioare intrării în Republica Lituania;
  • persoanele care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu ambele doze, cu condiția prezentării unui certificat medical (în limba lituaniană, engleză sau rusă) din care să reiasă acest aspect.

Copiii cu vârsta sub 16 ani sunt exceptați de la obligativitatea prezentării testului.

 

Luxembourg

Nu sunt condiții speciale pentru cei vaccinați.

În cazul în care mergeți cu avionul, se cere test negativ la îmbarcare efectuat cu 72 ore înainte sau carantină 14 zile.

Însă pe cale terestră nu există nicio restricție.

Luxembourg este pe lista galbenă.

 

Macedonia de Nord

Nu se impun niciun fel de restricții la întrare, indiferent dacă v-ați vaccinat sau nu.

Macedonia de Nord este pe lista galbenă, așa că doar persoanele imunizate se pot întoarce în românia fără restricții.

 

Madeira

Persoanele care călătoresc în Madeira sunt obligate să prezinte un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 ore înainte de îmbarcare, să efectueze testul după aterizare sau să intre în carantină 14 zile.

Persoanele care fac dovada vaccinării împotriva COVID-19 (respectându-se perioada de activare a sistemului imunitar prevăzută în prospectul vaccinului) sau cele care au avut COVID-19 în ultimele 90 zile și s-au vindecat sunt exceptate de la obligativitatea prezentării testului și de la autoizolare.

Portugalia, și automat Madeira, nu este pe lista galbenă.

 

Republica Moldova

Începând cu data de 5 martie persoanele care călătoresc în Republica Moldova trebuie să prezinte test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în țară.

Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării testului persoanele vaccinate, inclusiv cea de-a doua doză.

Copiii cu vârsta de până în 5 ani nu trebuie să prezinte testul.

Moldova doar ce a ieșit de pe lista galbenă.

 

Muntenegru

Persoanele care călătoresc în Muntenegru au următoarele variante:

  • test PCR negativ efectuat cu cel mult 48 ore înainte de intrarea în țară;
  • rezultat pozitiv al unui test serologic (anticorpi clasa IgG) efectuat cu cel mult 30 de zile înainte de intrarea în Muntenegru;
  • dovada privind administrarea celei de-a doua doze de vaccin împotriva COVID-19 și să fi trecut cel puțin 7 zile de la rapel până la intrarea în țară.

Copiii cu vârsta sub 5 ani sunt exceptați de la obligativitatea prezentării testului.

Muntenegru este pe lista galbenă.

 

Polonia

Persoanele care călătoresc în Polonia trebuie să prezinte test (PCR sau anigen) negativ efectuat cu cel mult 48 ore, calculate de la momentul recepționării testului, și în unele cazuri se impune și carantină 10 zile.

Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării testului negativ, precum și de la autoizolare:

  • persoanele care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu un vaccin autorizat în UE, inclusiv a doa doză;
  • persoanele care dețin un document care să ateste că au fost plasate în carantină, izolate la domiciliu sau spitalizate în urma confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în ultimele șase luni anterioare datei trecerii frontierei.

Polonia este pe lista galbenă.

 

San Marino

Persoanele care călătoresc în San Marino trebuie să prezinte unul dintre următoarele documente:

  • test PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în țară;
  • certificat de vaccinare impotriva COVID-19.

San Marino este pe lista galbenă.

 

Slovenia

Persoanele care călătoresc în Slovenia sunt obligate să intre în carantină 10 zile. Există posibilitatea ieșirii după 5 zile din autoizolare dacă se efectuează un test cu rezultat negativ în această perioadă.

Sunt exceptate de la obligativitatea autoizolării:

  • persoanele care prezintă test PCR negativ efectuat cu cel mult 48 ore înainte de intrarea în țară;
  • persoanele care prezintă test antigen negativ efectuat cu cel mult 24 ore înainte de intrarea în țară;
  • persoanele care prezintă un certificat de vaccinare anti-COVID-19, cu menționarea unui termen de cel puțin 7 zile de la vaccinarea cu a doua doză de vaccin Biontech-Pfizer, cel puțin 14 zile de la a doua doză de vaccin Moderna sau cel puțin 21 de zile de la a doua doză de vaccin AstraZeneca;
  • persoanele care prezintă un test PCR cu rezultat pozitiv efectuat cu cel puțin 21 de zile anterior intrării, dar nu mai mult de șase luni, sau o adeverință medicală care atestă vindecarea persoanei eliberată cu maximum șase luni anterior sosirii.

Slovenia se află pe lista galbenă.

 

Momentan acestea sunt, dar cu siguranță se vor alătura altele perioada ce urmează.

 

fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *