Fără să exagerez, cred că am trecut de peste o sută de ori la mai puțin de 5 km de casa în care a locuit scriitorul Vasile Alecsandri (1821-1890) în ultima parte a vieții, și mult timp nici nu am știut de existența ei 🙁
Sincer să fiu, am găsit-o absolut întâmplător. Mergeam spre Miclăușeni, să vizitez cel mai frumos castel pe care l-am văzut în România (dar despre asta altădată), și, când eram în Mircești, am văzut un indicator spre Muzeul „Vasile Alecsandri” 🙂
Din spusele doamnei care lucrează acolo, casa a fost construită între 1861-1867, iar Vasile Alecsandri a locuit aici din 1866 până când a murit, în 1890.
De altfel, în curtea din fața casei a și fost îngropat.
Mai târziu, în anul 1928, aici s-a construit mausoleul (monument istoric) în care a fost reașezat sicriul scriitorului.
La ceremonie au participat, printre alții, Emil Racoviță, Mihail Sadoveanu și George Topîrceanu.
Alături de el au fost mutate și rămășițele soției, Paulina (1840-1921) și ale părinților (Elena și Vasile). Fiica, Maria, este înmormântată în Borzești, jud. Bacău.
Tot în anul 1928 a fost inaugurat și muzeul, ce conține obiecte de mobilier originale, tablouri, fotografii de familie, manuscrise, scrisori…
Se poate vizita de marți până duminică între orele 10:00-17:00, lunea fiind închis.
Taxa de intrare este 9 lei/adult și 2 lei/copil.
Din păcate nu am avut parte de ghid, însă doamna de la intrare a fost destul de amabilă să ne răspundă la câteva întrebări la sfârșitul vizitei 🙂
Bănuiesc că nu e prea vizitat în general, acum eram doar noi acolo.
În fața porții de intrare este o parcare micuță.
Noi am venit dinspre Pașcani, pe DJ208, și am ieșit spre E583, ce leagă Târgu Frumos de Roman. Drumul în general bun, prin sat câteva gropi, dar nimic de speriat 🙂
Totul a durat fix jumătate de oră. Perfect pentru un popas, dacă mergeți din București, de exemplu, spre Bucovina 😉