Dacă până acum cetățenii români care voiau să călătorească din România în Bulgaria o puteau face ca în vremurile bune (fără test, vaccin, carantină etc), începând cu 1 septembrie lucrurile se schimbă 🙁
Conform Ordinului RD-01-733/27.08.2021 începând cu data de 01.09.2021 România nu va mai fi pe lista specială a Bulgariei, ci pe cea verde.
Asta înseamnă că cetățenii români vor trebui să prezinte la intrarea în Bulgaria unul dintre următoarele documente:
- Certificat digital UE privind COVID care atestă vaccinarea și trecerea a cel puțin 14 zile de la finalizarea schemei complete;
- Certificat digital UE care atestă trecerea prin boală (trebuie să fi trecut 11-180 zile de la data testului pozitiv);
- Certificat digital UE care dovedește testarea (test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în țară sau test antigen rapid efectuat cu cel mult 48 ore înainte de intrarea în Bulgaria).
Minorii cu vârste între 12 și 18 ani trebuie să prezinte un test negativ (PCR efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în țară sau test antigen rapid efectuat cu cel mult 48 ore înainte de intrarea în Bulgaria).
Copiii cu vârsta mai mică de 12 ani pot călători fără nicio restricție.
Sursa: https://coronavirus.bg/bg/1091
Bulgaria a intrat de ieri, 29 august, pe lista galbenă a României, așa că persoanele nevaccinate sau netrecute prin boală care se întorc din țara vecină trebuie să prezinte un test PCR negativ pentru a evita carantinarea.