Road Trip prin fosta Iugoslavia – Partea (IV) despre Traficul rutier

Pe scurt, este vorba despre acest traseu, iar în cele ce urmează voi povesti puțin despre traficul rutier din Serbia, Muntenegru, Kosovo, Macedonia de Nord și Bulgaria.

Peste tot mi s-a părut că se conduce foarte lejer, traficul e mult mai aerisit decât la noi. Probabil în iulie – august alta e situația, ăsta e și unul dintre motivele pentru care, din punctul meu de vedere, cele două luni sunt pentru stat acasă 🙂

Lumea e în general civilizată în trafic, nu se bagă prostește, în Muntenegru chiar mi se par șoferii enervant de calmi 😂

Chiar și în Belgrad, cel mai mare oraș vizitat, mi s-a părut super lejer. Asta deși am plecat într-o luni dimineață și proprietara pensiunii la care am stat ne-a avertizat că va fi foarte aglomerat. Într-adevăr, la ieșire din oraș era mai aglomerat, mai ceva decât în centru chiar, dar nu se compară cu Constanța, de exemplu 🙂

Skopje și Podgorica, la fel mi s-au părut orașe părăsite comparativ cu Constanța 😂

E o plăcere să te plimbi pe acolo.

În afara orașului cel mai aglomerat mi s-a părut în Kosovo.

Ca oraș, tot în Kosovo, Peja a fost, deși are sub 50.000 de locuitori. Se vede că e oraș musulman, e stilul lor de condus 🙂 (păstrând proporțiile, ca în Istanbul sau Amman). A nu se înțelege greșit, n-am nimic cu nimeni, din contră, iubesc țările musulmane, doar că e diferit 🙂

Din cauza traficului nici n-am mai trecut prin Prishtina. Am fost anul trecut și nu mai îmi trebuie. Mai mult se stă. Și în Tirana mi-a plăcut mai mult cum se conduce.

Deci, în concluzie, în afara localităților, în Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord și Bulgaria se conduce extrem de lejer, e ok și pentru cei mai neexperimentați șoferi.

În Kosovo e ceva mai aglomerat, cam ca pe la noi.

În capitale cam la fel, în Podgorica și Skopje extrem de lejer, în Belgrad ceva mai aglomerat, iar în Sofia puțin mai aglomerat. În Prishtina e teroare 🙂

fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *