Conform Hotărârii 28/14.05.2021 nu vom mai avea doar o listă cu țări/teritorii de risc epidemiologic, ci trei. Pe lângă cea galbenă, va mai fi una verde și una roșie.
Criteriul pe baza căruia se stabilește încadrarea țărilor/teritoriilor pe una dintre cele trei liste este reprezentat de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori.
Așadar vom avea:
– Lista Verde – va cuprinde țări unde rata de incidență este mai mică sau egală cu 1,5 la 1.000 de locuitori;
– Lista Galbenă – țări unde rata de incidență este cuprinsă între 1,5 și 3 la 1.000 de locuitori;
– Lista Roșie – se vor afla țările unde rata de incidență este mai mare sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori.
După actualizare, încadrarea țărilor care intră din lista verde sau galbenă în cea roșie, precum și din lista verde în cea galbenă, se aplică după 24 ore de la data aprobării.
Încadrarea țărilor care intră din lista roșie în cea galbenă sau cea verde, precum și din lista galbenă în cea verde, se realizează începând cu data emiterii hotărârii.
Condiți de intrare în România
Lista Verde – nu sunt niciun fel de restricții daca veniți dintr-o țară aflată pe lista verde.
Lista Galbenă – se impune carantină 14 zile.
Excepții de la carantină:
– prezentarea unui test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (în cazul persoanelor care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau înaintea intrării în țară (în cazul persoanelor care călătoresc cu mijloace proprii);
– persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 10 zile de la administrarea rapelului până la intrarea în țară;
– persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc teritoriul țării în cel mult 24 de ore;
– multe alte categorii de persoane pe care le găsiți la Art. 4.
Lista Roșie – se impune carantină 14 zile.
Excepții de la carantină:
– persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 10 zile de la administrarea rapelului până la intrarea în țară;
– persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc teritoriul țării în cel mult 24 de ore;
– multe alte categorii de persoane pe care le găsiți la Art. 5.
Persoanele care vin dintr-o țară de pe lista galbenă fără test negativ pot ieși în a 10-a zi din carantină, cu condiția să se testeze în a 8-a zi și rezultatul să fie negativ.
Persoanele care vin dintr-o țară de pe lista roșie pot ieși în a 10-a zi din carantină, cu condiția să se testeze în a 8-a zi și rezultatul să fie negativ.
Așadar, persoanele care au trecut prin boală nu mai sunt exceptate de la carantinare.
În cazul persoanelor care vin dintr-o țară de pe lista verde, dar tranzitează o țară de pe lista galbenă sau roșie, nu se impune carantina.
În concluzie, restricțiile pe scurt:
Lista Verde – fără restricții.
Lista Galbenă – test PCR negativ, vaccin împotriva COVID-19 sau carantină 14 zile.
Lista Roșie – vaccin împotriva COVID-19 sau carantină 14 zile.
Buna! Despre copii nu scrie nimic? E destul de greu sa mergi 3 zile undeva, dar sa pierzi jumatate de zi cautand un laborator sa testezi copiii… 🙁
Buna! Stiu, dar… Nu sunt exceptii pentru copii 🙁 Daca vii dintr-o tara de pe lista galbena, trebuie facut test pentru a evita carantina.
Buna seara.
Daca vin dintr-o tara de pe lista galbena nu mai stau in carantina daca prezent un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (în cazul persoanelor care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau înaintea intrării în țară (în cazul persoanelor care călătoresc cu mijloace proprii)???
Buna! Da, e la alegere, test PCR negativ efectuat înainte de intrarea in tara sau carantină 14 zile 🙂
Salut Mihai. Eu inca tot nu am inteles daca vii dintr-o tara de pe lista rosie si esti vaccinat cu ambele doze si au trecut cele 10 zile de ultima doza , mai ai nevoie de test pcr la intoarcere? Stiu ca, carantina e evitata dar nu stiu despre necesitatea testului, iar pe atat in media cat si pe site uri oficial gasesc informatii contradictorii. Inclusiv in aeroport , la plecare din Romania in Turcia ,am primit 2 raspunsuri diferite , cei de la checking mi-au spus ca nu am nevoie de test la intoarcere , si cei de la desk-ul de informatii al companiei aeriene ( Turkish Airline) mi-au spus ca am nevoie de test la imbarcarea spre Romania. Daca ai ceva informatii despre asta , ar fi super de ajutor. Multumesc
Buna! Nu mai este nevoie de test la imbarcare spre Romania din nicio tara, indiferent daca esti vaccinata sau nu. Daca vii dintr-o tara de pe lista rosie nu te ajuta cu nimic. Daca vii dintr-o tara de pe lista galbena trebuie aratat testul negativ la aterizare celor de la dsp. Deci companiile aeriene nu ar trebui sa mai ceara test. Asta doar pentru persoanele nevaccinate. Cele vaccinate nu au nicio obligatie
Buna! Repet si eu o intrebare ca sa fiu sigura sigura: sunt vaccinata avand ambele doze >14zile si vin din Spania catre Romania pe 3 iunie. Carantina stiu ca nu fac dar de test PCR am nevoie la aterizarea in Romania (in conditiile in care Spania s-ar mentine pe lista galbena)?
Multumesc!
Buna! Nu ai nevoie de test. Chiar daca Spania intra pe lista rosie pana atunci, nu este nevoie de test pentru persoanele vaccinate.
Perfect! Multumesc pt raspuns!
Buna sesra. In 12 iunie fiul meu de 10 ani pleaca in Romania cu compania Tarom. Mai are nevoie de test PCR in conditiile actuale? Multumesc
Am uitat sa specific, pleaca din Spania spre Romania
Daca se mentine in zona verde, nu este nevoie de test.