Unul dintre punctele forte al unei vacanțe prin Serbia, Muntenegru, Kosovo, Macedonia de Nord sau Bulgaria este experiența gastronomică.
Toate au în comun două lucruri, peste tot se mănâncă foarte bine și în general ieftin.
Serbia
Prima noapte am oprit în Novi Sip.
La recomandarea proprietarului apartamentului unde am avut cazare, am fost să luăm cina la restaurantul hotelului Djerdap din Kladovo, situat la vreo 8 km.
Începutul nu a fost promițător, am așteptat vreo 20 de minute până să ne aducă meniurile și să ne ia comanda.
Un mare minus, din punctul meu de vedere, cel puțin, înăuntru se fumează.
Mâncarea, în schimb, a fost foarte bună.
Am luat un platou mix grill și salată, a fost mai mult decât suficient pentru 2 persoane, a mai și rămas.
Masa ne-a costat doar 1460 dinari (mai puțin de 13 euro). E adevărat, ca băutură n-am avut decât apă plată.
Plata se poate face în dinari sau cu cardul.
Am ales să achit cu Revolut, chiar nu aveam niciun dinar.
În Belgrad am mâncat probabil cel mai bine din toată excursia.
Tot pe recomandare am mers, a proprietarei pensiunii unde am stat.
Am luat masa la Three Hats (Tri Sesira) în cartierul Skadarlija.
Restaurantul este foarte aglomerat, n-am avut rezervare, așa că nu am putut sta pe terasă în față, dar ne-am mulțumit cu o masă în spate.
Eu am luat un mix de cevapi cu cartofi, kaymak, soția o specialitate de porc „Sesir vesalica”, o salată, totul excelent.
Nota de plată a fost 3395 dinari (aproximativ 29 euro), dar aici am servit și câteva beri, și cafea. Ca idee, porția de cevapi a fost 800 dinari (7 euro).
Muntenegru
În Kotor am servit masa prima seară la Bastion 3, la recomandarea gazdei, foarte aproape de cazare.
Aici, din păcate, platoul mix grill nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
Platoul a fost 10 euro, plus băuturi și salată, 20 euro total.
Tot în Kotor, și tot la recomandarea proprietarului am mers la BBQ Tanjga.
Acesta e un fast food, noi ajunsesem chiar la închidere, dar personalul a fost foarte amabil și ne-a servit. Doar că a trebuit să luăm la pachet.
Pare și un loc preferat de localnici.
Am comandat câte un sandwich cu cevapi, 5 euro ambele.
Foarte bun, nimic de comentat 🙂
Ultima seară am mers la o terasă, tot pe lângă cazare, unde am văzut mulți localnici.
Se numește Fortuna Food, și este o afacere de familie, proprietarul fiind foarte amabil.
Au un meniu destul de variat, servesc atât clasicii cevapi, cât și fructe de mare sau pizza.
Eu am mers pe clasic, am luat cevapi, soția calamar, totul foarte bun.
Se poate plăti și cash și cu card, dar proprietarul preferă cash 🙂
Total, cu desert, cu bere, a fost 23 euro.
Porția de cevapi a fost 6 euro.
În Sveti Stefan am mers la recomandarea unui prieten, Viața cu noi, la Drago.
Am luat cevapi (ca de obicei 🙂 ) și soția o ciorbă.
Foarte bun, și o priveliște superbă.
Totalul a fost 16 euro (dar fără bere, eram cu mașina), din care cevapi 6,50 euro.
În Cetinje am luat masa la Taverna.
Am comandat ”Teleci Medaljoni” și ”Gurmanska Pljes”.
Mâncare extraordinar de bună, iar ospătarul incredibil de amabil.
Nota a fost 19,80 euro, i-am lăsat 25, n-am mai întâlnit pe nimeni să fie așa atent și serviabil.
În Podgorica am fost la restaurantul Pod Volat. Citisem review-uri bune, și când am ajuns acolo era plin de localnici.
Și de data aceasta tot cevapi am luat, foarte buni. Porția costă 3,50 euro.
Aici cum ne aducea câte ceva, aducea și bonul. E o practică des întâlnită și ceva normal pentru ei, nu trebuie să te simți ofensat, nu încearcă să te dea afară 🙂
Macedonia de Nord
În Skopje, am mâncat la BBQ Pcela în centrul vechi. Îl știam de anul trecut, mâncarea foarte bună, prețurile mici.
Aici cevapi se numesc kebap, așa că am luat kebap 🙂 , iar soția o salată shopska.
Totalul, cu bere, cu desert, a fost 570 denari (mai puțin de 10 euro).
Anul trecut am mai fost la Snoshti Minav. În ciuda review-urilor în general bune, au fost cei mai proști cevapi încercați vreodată. I-am lăsat acolo și am mers la Pcela să mănânc 🙂
Iarăși cevapi excelenți în Skopje sunt la Saraevo, doar că aici, ca și în capitala Bosniei, nu servesc bere 🙂
Dacă ajungeți în Ohrid, musacaua (300 denari ~ 5 euro) la Viva Ksantika e de neratat. E un restaurant de familie foarte aproape de lac, probabil și din acest motiv e ceva mai scump decât eram obișnuiți prin Macedonia, dar merită din plin.
De asemenea, trebuie să încercați Plashica (pești endmici din Lacul Ohrid – un fel de hamsie), găsiți la oricare restaurant de pe malul lacului. O porție e în jur de 250 denari (4 euro).
Foarte bine și ieftin am mâncat la Vkusno Salim Usta, unde pentru 3 porții (atât de bun a fost, încât am luat 2 porții pentru mine, mi-am luat și cevapi și cârnăciori 🙂 ), salată, bere, am dat doar 780 denari (13 euro).
Vizavi am descoperit cele mai bune baclavale pe care le-am mâncat vreodată, la Antep Baklava.
Kosovo
Anul acesta n-am mai trecut prin Prishtina, însă anul trecut am luat masa la Restaurant Liburnia. Decor foarte frumos, mâncare senzațională, proprietar foarte amabil, totul la superlativ. La sfârșit ne-a servit din partea casei cu rakija 🙂
Două porții de ceva mâncare tradițională, salată, câteva beri…21 de euro.
Bulgaria
În Sofia recomand cu mare încredere Shtastlivetsa. Sunt 3 locații, noi de fiecare dată am fost la cel din centru, de pe bulevardul Vitosha.
Mai au restaurante în Veliko Tarnovo (acolo i-am descoperit și noi, și ne-au cucerit din prima) și Stara Zagora.
De fiecare dată am lăsat cam 50 leva (125 lei), 2 feluri principale plus băutură.