WizzAir va introduce nu mai puțin de 5 rute noi de pe aeroportul din Suceava. Astfel, până la sfârșitul anului se va putea zbura direct …
suceava
Ciocănești…Satul Caselor „Încondeiate”
De Ciocănești am auzit prima dată în 2014, anul când a fost desemnat satul cultural al României. Între timp a mai fost inclus în top …
O tură prin nordul țării
Pentru că restricțiile astea mă termină, și nu știi de la o zi la alta ce se mai modifică, prefer de ceva timp să călătoresc …
Rute noi din Sibiu și Suceava spre insule grecești cu Ryanair
Compania Ryanair a anunțat nu mai puțin de 74 rute noi pe perioada sezonului estival între Grecia și restul Europei. Dintre acestea, două vor fi …
Cacica, o vizită interesantă
Nu știu dacă vă zice ceva numele, dar mie îmi place cum sună 😀 Biserica din satul bucovinean Cacica, ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, …
Mănăstirea Voroneț
Dacă despre biserica Arbore vă ziceam în articolul trecut că am aflat de curând, de Voroneț cred că toată lumea a auzit. Dacă nu de …
Biserica Arbore – Patrimoniu UNESCO
Vă spun sincer că până acum vreo trei ani nici nu auzisem de biserica din satul Arbore, județul Suceava. Știam că sunt câteva biserici pictate …
Bisericile Pictate din Nordul Moldovei
Nu cred că e român să nu fi auzit de bisericile pictate din Nordul Moldovei. Poate puțini le știu pe toate, dar de câteva tot …