Nu pot să zic că m-a atras vreodată Nisa. Probabil din cauză că am considerat-o o destinație pentru plajă, și nu pentru vizitat.

Am traversat-o pe faleză acum 14 ani, dar fără să opresc, fiind într-o excursie organizată. Am văzut plajă, hoteluri de lux…mi-a lăsat altă impresie.

Cât de tare m-am înșelat… Să-mi fie învățătură de minte, să nu mai fiu ignorant altă dată 🙂

Nici acum nu aveam de gând s-o vizitez, dar am tot fost ocupat și aveam anumite date disponibile. Așa că am căutat o destinație cu zbor direct din București, la preț decent, în care să nu mai fi fost înainte 🙂

Et voila…am ajuns în Nisa, care de la ignorată a intrat într-un top personal al celor mai frumoase orașe 😍

Pe bilet am dat 35 euro cu Wizz Discount Club… decent, zic eu 🙂

Cum m-am hotărât destul de târziu cu plecarea, a trebuit să iau cazare din scurt, așa că n-am avut prea multe opțiuni.

Am rezervat prin hotels.com la Hotel Bristol 60 euro/noapte cameră single (la fața locului e 65 euro).

Nu e cine știe ce hotelul, dar e curat (principalul criteriu) și e poziționat destul de bine, la 2-3 minute de gară. E perfect pentru ce am avut nevoie, data viitoare, dacă n-aș găsi pteț mai bun în altă parte, aș sta tot aici. Zona, deși „multiculturală”, mi s-a părut foarte sigură la orice oră.

Hotel Bristol

Pentru a ajunge de la aeroport la hotel am luat tramvaiul 🙂 , care face cam jumătate de oră până în centru.

Apropo, Wizz folosește Terminalul 2, să știți la întoarcere unde trebuie să coborâți 🙂

Despre transportul în comun în Nisa am scris un articol separat aici.

Fiind în UE, am avut internet și minute în roaming ca și cum aș fi fost în țară, deci nu s-a pus problema să cumpăr sim local. Nici măcar Wi-Fi de la hotel nu l-am folosit.

Nisa este al cincilea oraș ca mărime din Franța, având puțin peste 340.000 de locuitori.

Orașul e destul de întins, dar doar vreo 4 cartiere sunt de interes turistic: Centrul Vechi (Vieux Nice), Le Carre d’Or, Jean Medecin și Quartier du Port, fiecare cu farmecul lui.

Centrul Vechi e un labirint de străduțe strâmte, clădiri colorate, toate îngrijite (n-am văzut niciuna lăsată în paragină), plin de terase…practic tot centrul e o terasă imensă 😂

E agitație mereu, atât ziua, cât și seara. În weekend, mai ales seara, cu greu găsești un loc la o terasă.

Până la urmă am găsit o masă la Pizzerie La Palais. Pizza delicioasă și doar 9 euro, apa din partea casei. Din păcate nu servesc bere cu alcool 🙁

Am căutat să beau o bere în altă parte, dar absolut toate terasele care arătau bine sau se cânta muzică live erau full.

Așa că am făcut ca localnicii, mi-am luat două beri de la alimentară și am mers pe plajă 😁

Și acolo destul de aglomerat, dar mi-am găsit un loc 🙂

Apropo, plaja din Nisa e cu pietre, doar o mică porțiune am văzut cu nisip.

Rue de France

Le Carré d’Or e partea de lux a orașului. Dar un lux stilat, nu modern.

M-am simțit de parcă aș fi călătorit în timp sau că sunt pe platoul de filmare al unui film clasic

Dacă vreți să savurați o cafea aici, o puteți face pe Rue de France, e plin de terase, o parte fiind pietonală.

Jean Medecin

Jean Medecin e centrul nou, și e străbătut de la un capăt la altul de strada cu același nume. Aici sunt multe magazine, ceva terase, cam ce găsești în orice oraș 🙂

Foarte aglomerat ziua, după lăsarea serii se mai liniștește.

Quartier du Port, cum îi zice numele, e portul. Și aici, pe o parte și pe alta, sunt multe terase. Seara e destul de liniștit, agitația e în Centrul Vechi.

Deși se zice de francezi că sunt nepoliticoși, toată lumea a fost extrem de amabilă. Și nu numai acum, e a patra oară când vizitez Franța, de fiecare dată aceeași impresie bună mi-au lăsat-o.

Chiar am primit o banană gratis 😁
Am vrut să cumpăr o banană, costa 33 cenți. N-aveam mărunt deloc, cea mai mică bancnotă fiind de 10 euro. Am întrebat dacă pot plăti cu cardul, a zis că nu merge. Atunci am scos bancnota de 10. Mi-a spus că nu are rest, dar să iau banana, e „gratis”. Am spus că nu pot s-o iau așa. Atunci a intervenit încă o persoană care vindea acolo și a insistat să o iau, că e din partea lor.
Nu e o avere nici pentru ei, nici pentru mine, dar gestul contează. Puteau să îmi spună să merg să schimb undeva.

Ce m-a surprins e că absolut toată lumea cu care am venit în contact știa engleză. Eu mă chinuiam să zic alea 2-3 cuvinte pe care le știu în franceză (oui, no și încă unul), dar ei îmi vorbeau în engleză. Chiar și o doamnă care părea trecută de 80 de ani, când m-a văzut că fotografiam primăria, mi-a zis în engleză că pe partea cealaltă e mai frumoasă.

În concluzie, Nisa mi s-a părut un oraș senzațional, plin de viață, atmosferă relaxantă, un fel de Barcelona (orașul meu preferat), dar mai sigur.

PS: în Constanța, cel puțin, a fost teroare cu țânțarii vara asta (și vara trecută, și acum doi ani…), în Nisa nu am văzut sau simțit absolut niciun țânțar 🤔

« of 2 »
fashiondays.ro

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *